La multi ani si de la mine, Ecco!

Ziua mea tocmai s-a imbunatatit simtitor de cand am primit un voucher de 20% la Ecco, pantofii mei preferati din universul cunoscut. Gand la gand, cum ar veni, ca tot citeam pe blogul Cristinei Bazavan azi dimineata despre ei. Si ea se declara mare fana si o cred pe cuvant, chiar daca postul avea legatura cu aniversarea lor de 50 de ani. De altfel, si tombola la care am participat si eu era tot cu aceeasi ocazie. Si chiar nu ai cum sa nu devii fan pe viata, o data ce ai incercat macar o singura pereche.   Dau dependenta, pur si simplu.

Cam atat am avut de spus pe ziua de azi, chiar daca am vreo 3 muste de cititori, tot simteam nevoia sa urez si eu „la multi ani!” Ecco, din toata inima si fara nicio legatura cu voucherul, ma jur!

Anunțuri

Romanii sarbatoresc

Suntem mereu deschisi larg catre adoptia  de sarbatori de pe alte meleaguri, cu conditia sa putem vinde ceva, pe persoana juridica, sau sa ne imbatam, pe persoana fizica. Nu e vorba deci de deschidere catre alte mentalitati, orizonturi culturale si alte prostii, ci doar de gasit pretexte. Noroc ca majoritatea ne convin. Am luat mai intai Valentine, marketingul a zis doamne-ajuta si a ajutat. Cu ocazia asta ne-am amintit si de Dragobete si l-am scuturat si pe el de praf (oare cati ii stiu totusi semnificatia, ma intreb). Pe urma Halloween (mai bine era Helloween, dar anyway) – dar nu am infiat si partea in care merg copiii dupa bomboane, ci doar aia  in care se costumeaza adultii in ceva kinky si beau pana devin pervy. Si am mai luat si de la altii, st Patrick, ca doar curge berea la fix, oktober fest e practic vreo 2 luni/an si cate si mai cate…

Eu am o singura nelamurire: cum se face totusi ca niciodata nu i-a trecut prin cap cuiva sa adopte si mult trambitata Ziua Recunostintei? Probabil pentru ca aia e prea linistita si nu e de betie, nici de cadouri nu poate fi vorba, deci ce naiba sa facem cu ea? Mie una mi se pare ca e singura care chiar are un miez si care ar merita nitica atentie. Sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi avem multe motive sa zicem, vorba aia, merci (ca intotdeauna se poate mai rau) si nici macar nu realizam asta. Poate daca vin americanii si ne spun cum sa analizam lucrurile si cum sa  gasim perspectiva corecta, reusim. Si chiar cred ca ne-ar ajuta sa nu ne mai plangem atata de mila, vesnic. Una din trasaturile noastre de natie care mi-e tare antipatica e tocmai asta…napastuiti ceva de speriat, niciodata capabili sa  vedem partea pozitiva si sa combinam nitica demnitate cu nitel optimism. Eu m-am hotarat, ma apuc de sarbatorit. Si evident, ca un monarhist declarat, voi sarbatori si 10 mai, asta intr-un context (usor) diferit.

Sa stergem praful

Anul asta a venit caldura mai repede, prin urmare si eu m-am trezit mai repede din hibernare si am zis sa mai sterg praful de pe blog. Mai devreme am incercat acelasi lucru cu geamurile si rezultatul a fost dezamagitor, prin urmare m-am intors la butoane, ca e mai sigur pentru mine. 

Asadar, pregatiti-va ficatii, ca voi reincepe sa imprastii otrava pe aici in scurta vreme…

2 dezamagiri / ora

Am avut sambata seara 2 dezamagiri in decurs de mai putin de o ora, ambele total neasteptate.

Prima a fost Trattoria Buongiorno, locul ‘nostru’ traditional de intalnire de ani de zile deja, pentru masa, casa, vin bun, povesti-barfe, dar si punct cheie de tranzitie inainte de clubareala. Niciodata nu am avut dezamagiri la ei, asta pana sambata. Am ajuns la 12 fara 20 si inca de la usa, cand eram cu un picior peste prag, am fost instiintata ca la ora 00:00 este ultima comanda. Bun, zic, e corect, alerg spre masa. Ma asez, meniul aterizeaza si el instant. Bine-bine, dar eu mai astept pe cineva…stati putin si nu manati…la urma urmei, mai am 20 de min, daca e sa o luam asa. Nu conteaza, ma intreaba ce vreau.  Staaati. Dau un telefon, pana termin de vorbit, iar ma intreaba ce vreau. Stai femeie putin, sa respir, sa deschid meniul. In fine, comand ceva, mai mult ca sa fie pace pe pamant. Vine comanda mai repede ca oricand in viata lor, ce sa vezi, nu era ce am cerut. Ii zic tipului care a adus farfuria, care o cheama pe tipa care a luat comanda. Se uita la mine ca la o baba senila si ma intreaba senin: sigur nu asta ati zis? Zic nu. Imi trage o privire asasina si face stanga-nprejur cu farfurie cu tot. De scuze nici nu poate fi vorba, eu trebuie sa cer iertare ca le-am trecut pragul la asemenea ora. Revine in juma de minut cu comanda care trebuie. Nu apuc sa mestec prima feliuta, ca pica si nota. Foarte sugestiv! Am uitat sa mentionez ca undeva intre 2 bucatele de somon a picat la masa si un tinerel ceremonios care s-a recomandat seful de sala, sa ma anunte suav ca la miezul noptii, cand bate-n cui pendula, e ultima comanda. Ii zic ca am fost deja informata de vreo 3 ori si probabil injurata de tot atatea. In fine, nervoasa, cu mancarea in gat, platesc, las si bacsis, asa, ca sa fiu the bigger person si chem taxi, ca deja in jurul nostru se strangeau olivierele de pe mese si mai aveau nitel si intorceau si scaunele.

Si uite asa ajung si la a doua dezamagire. Intru-n aplicatie, la Speed as always, vine in 8 min cica. Mai stam nitel, ne imbracam si iesim afara, cand mai erau vreo maxim 2 minute. Si stam. Si stam. Era o noapte de vis afara, cu ceata, umezeala si probabil vreo minus 25 de grade. Sau cel putin asa simteam noi, ca na, doar nu eram in costume de schi totusi. Timpul expirase de mult, nici urma de masina. Bocna deja, incercam sa ne refugiem inapoi inautru, dar astia deja incuiasera usa cu 7 lacate, sa nu cumva sa ii mai vina cuiva idei pacatoase. Foarte prost moment si foarte proasta vreme sa lasi niste fete sa inghete bocna, draga Speed. Si am si sunat in dispecerat dupa singurul taximetrist din Bucuresti care n-a gasit Buongiorno, dar bineinteles ca nu au raspuns, ca ei stiu sa dea apel doar exact atunci cand nu e necesar.

Mda, una peste alta, am avut o noapte frumoasa si n-a mai contat, iar pe Speed probabil o sa ii iert pana la urma (desi frigul intrat atunci in oase nu a iesit de tot nici acum), dar la Buongiorno ma indoiesc ca o sa mai calc…e cam prea de tot, m-au insultat peste limita rabdarii mele in cele 20 de min petrecute acolo, cu mancarea in gat. Pacat, se intrerupe o traditie de niste ani…

Draga Mos Craciun

Am auzit ca vrei sa bagi niste zapada, sa faci atmosfera pentru propria-ti sarbatoare, asa, din timp. Am auzit ca o sa fie multa. Abtine-te! Vorbesc cat se poate de serios. Sa ne intelegem, zapada o fi ea frumoasa la tine in Laponia unde te dai matale cu sania si renii 4×4 copite, dar la Bucuresti sa mai dai nameti cand o sa-ti petreci toata iarna aici. Dupa stiinta mea, Dealul Mitropoliei sau Serban Voda nu se pun la socoteala ca partii, masinile sunt niste sanii foarte nasoale, iar eu m-am saturat definitiv sa distrug toate cizmele cu asa-zisele substante de 2 bani jumate ale primariei. Pe de alta parte, nici alta iarna petrecuta in apres-schiuri si izmene de schi nu este o optiune, pentru ca, asa cum se presupune ca stii deja despre mine, nu lucrez la S.C. Telefericul.

Asa ca, fii amabil, macar cu atat rezolva-ma si pe mine la capatul celui mai prost an din viata mea. Nu cer sa faci vreo minune sau macar sa castig si eu la loto, dar vreau o iarna linistita. Asta inseamna fara nameti de neam prost, fara geruri aberante si fara vant isteric. Mosule, notezi sau…? In fine, poate scapam de toate grijile pe 21 decembrie, mai stii? Eu sunt pregatita, mai bine cu lava, cu astea, decat cu nameti.