Ce faceti pe 25 septembrie?

Va spun eu: CURATENIE! Atunci este data stabilita pentru marea desfasurare de forte a proiectului Let’s Do It Romania!

Eu nu stiu cata mizerie a avut Estonia, dar am asa un sentiment ca noi ii intrecem. Sincera sa fiu, nu stiu daca vom reusi sa facem cu adevarat curatenie, dar sunt sigura ca fata intregii tari va arata mult mai bine dupa aceasta zi. Macar prin punctele esentiale, vorba aia. Asa ca notati pe calendar aceasta data importanta pentru tarisoara. Poate cine stie, de data asta mai si facem ceva in loc sa ne lamentam.

Reclame

Cel mai enervant banner

…esteeee…taraluiandrei! Nu stiu pe unde mama domniei sale mai paraziteaza vieti nevinovate acest banner; stiu doar ca mie personal imi toaca ficatii de multa, prea multa vreme, pe site-ul Academiei Catavencu. Am luat nota, cu ocazia aceasta, ca tot ceea ce inseamna bune practici in online sunt pura istorie, teorie pentru ratati, ba chiar pana si bunul simt s-a dus definitiv. Trebuie sa fim agresivi, sa bombardam retina, nervul optic si nervul in general, ala care a mai ramas. Trebuie, ca altfel ne-o iau altii inainte si nu mai apucam sa promovam isteric o cauza nobila, de care ne mandrim pana peste.

Vasazica, indiferent cate pagini ai browsa, afurisitul de banner insista sa apara de fiecare data, peste text, of course. Si are, dragul de el, un buton de close asa de bine facut, ca merge doar din 2 in 2 si e foarte simpatic, asa incat iti trebuie precizie de incodeietor de oua ca sa-l nimeresti. Sau decorator de boabe de orez, ca sa fii mai sigur. Ca nu e suficient sa te pozitionezi pe buton, are el un punct al lui. Numai asa ai sanse  sa scapi. Oare AC o fi stiind de cate ori am inchis site-ul fara sa apuc sa citesc ce ma interesa, din cauza acestui superb banner? Ma intreb si eu asa.

Tehnica aflarii in treaba

Am fost ieri la spectacolul aniversar al Mariei Butaciu. Nu centenar, dar jumate. Nu am sa comentez acum spectacolul in sine si nici participantii. Pentru ca mi-e lene. In schimb m-am apucat voiniceste de scris manata de alt zor.

Nu oi fi fost eu – inca – la prea multe spectacole de gen, dar la cele la care am fost am observat un punct comun. Ingrijorator si absurd. Desi organizatorii si producatorii respectivi au o tona de experienta si au mai produs poate zeci de spectacole pana acum, se pare ca inca nu au aflat lucrul esential. Si anume ca orice spectacol se construieste pornind de la PUBLIC. Or din ce am vazut eu pana acum, publicul saracul e fix ultimul pe lista de griji a organizatorilor. Nu inteleg de ce le place sa se afle in treaba; pentru cine se fac de fapt aceste spectacole? Care e rostul lor pe lume? Doar sa satisfaca niste orgolii? Si finalitatea care mai e atunci?

Publicul ba e tratat ca un navalitor nedorit de care trebuie sa ne aparam si sa-l izgonim, chiar daca l-am invitat in prealabil – la M.A.I, fie e uitat cu totul – la SRR. Adica nu ne punem problema daca vine cineva, cati, cum, unde. Nici daca e cazul sa mai facem invitatii sau sa facem mai multa promovare. Vasazica doamna Butaciu a aniversat 50 de ani de cariera. La Sala Radio. Sala Radio a fost aproape pustie, spectacolul parand mai mult  o reuniune de familie, cu cativa prieteni, in sufragerie. Pacat de sala imensa, renovata si amenajata cu gust. Cum s-o fi simtit femeia aia? Cum s-or fi simtit invitatii ei cand au intrat pe scena si au vazut ca sufla vantul in sala? Nasol. Pacat.

Eu vreau sa vie! Vita de

Am fost aseara la VdV la Mojo. Si-au lansat fetishurile. Bune toate, de altfel.

Cu ocazia asta, am fost prima data la acest Mojo si m-am simtit bine. Ventilatia insa nu a facut fata puzderiei dezlantuite. Care puzderie evident era ingrosata simtitor de niste pustoaice care nu stiu cum au intrat si nici de ce. Erau, bineinteles, lovite toate de damblaua Despot, fapt pe care nu il inteleg. Adica astea nici nu cred ca se nascusera cand incepea el pe la scoala vedetelor. Ma rog, treaca de la mine. Invata repede astea mici.

Intrarea era doar 15 RON, ceea ce pentru VdV mi se pare foarte putin, eu cred ca merita mai mult de atat. Eu insa aveam invitatii, via TuborgSound (buna treaba), care veneau la pachet si cu niste vouchere pentru bere. Iar berea venea la randul ei cu niste biletele pentru niscaiva tombola sau ceva. Dar noi am mai stat de povesti dupa concert, iar cand am plecat, era de mult stransa sandramaua. Dar nu conteaza. Eu sunt multumita ca am castigat in schimb un CD, dupa ce mi-am dat masura talentului si am recunoscut niste piese.

Cat despre concert, mi-a placut muuuult. Mai vreau. Si ma bucur sa vad ca VdV traieste. Si vorba aia, traieste bine. Tre’ sa recunosc ca a fost o vreme acum cativa ani, nu multi, cand i-am considerat ingropati. Dar m-am inselat si ma bucur maxim.