Ce ma enerveaza AZI:

  • Operatiunea Curatenia continua si trebuie sa se si termine pana la DDL, iar eu as prefera sa fiu in parc la ora asta;
  • Primesc buletine de stiri de la oameni profund analfabeti, dar care isi pastreaza in mod miraculos joburile pe timp de criza –> 9AM zice asa: „Justitia romana, bate pasul pe loc” – bravos;
  • Ma doare un tendon, da’ rau. Vreau sa ma culc. In hamac. In parc.

LATER EDIT: Acum aproximativ 1 minut am luat o decizie: afara cu analfabetii din inbox-ul meu! Asa ca acum aproximativ 20  de secunde m-am dezabonat de la 9AM. Ete asa le trebuie!

Reclame

Sa ne mai miram nitel

Continui sa ma minunez si pe alocuri chiar enervez de obstinatia cu care femeile se mira si se oftica pentru faptul ca ce sa vezi, nu inteligenta lor sare prima in evidenta. In evidenta barbatilor, evident. Desi prezenta, uneori chiar in cantitati impresionante, inteligenta asta nu pare sa valoreze 2 cepe degerate, cica. Adica ma rog, ar valoara ea ceva, dar numai daca vine frumos ambalata intr-o carcasa cat mai bine finisata. Si inteligentele se mira. Ca doar ele au crescut cu sintagma aia in care barbatul si dracul se compara la look. Si atunci ele de ce ar fi mai oropsite? Ele de ce nu s-ar compara cu mama dracului?

Inteligentele, dupa ce ajung la concluzia traumatizanta ca nu cu inteligenta atrag atentia (decat eventual in sens negativ, ca pe unii ii scoate din sarite de-a dreptul), se impart in doua categorii: categoria care accepta situatia, incepe sa se lustruiasca ceva mai mult si da semne de adaptare la mediu si categoria care se infurie, se inversuneaza si, daca mai este posibil, cauta sa se urateasca nitel, doar ca sa le faca in ciuda exploatatorilor. Si astfel sa sublinieze inca o data diferenta intre destepte si frumoase. Intre ce conteaza si ce nu. Prima categorie este cea care nu va inceta in veci sa se mire de propria-i situatie, iar cea de-a doua este cea care nu se va calma nicioodata. Din punctul meu de vedere, a doua categorie este pur si simplu trista si nu merita atentie. In schimb, nu incetez sa ma mir de mirarea primeia.

Un caz aparent fericit, (referitor la prima categorie, ca de cealalta nu discut, ca nu am ce) este cand, manate de dorinta de-a dovedi ceva, nu mi-e foarte clar ce, se apuca de finisaje exterioare. Si se apuca, nu gluma. De multe ori, se naste o frenezie vecina cu damblaua, sora buna cu obsesia si prietena la toarta cu dementa. Si cand in sfarsit li se pare ca si-au terminat opera de autoperfectionare, atunci zdrang! au taiat orice forma de comunicare cu publicul doritor, geamul ghiseului a cazut cu zgomot. Ca ele sunt mult prea inteligente pentru asa ceva, au alte preocupari mult mai savante. Si na. asa va trebuie, daca asta ati vrut, asta aveti. N-aveti decat sa va uitati si sa salivati, ca de primit nu primiti nimic. Si de aici incolo devine trist.

Si totusi inteligentele se mira. Eu ma mir de ele, Ele oare se mira de mine? Ca se mira e una, dar ca se enerveaza si se consuma pentru o cauza pe care o considera nobila e alta. Pana la urma, vor sa se puna cu Moby Dick, cu insasi natura, din cate imi dau eu seama. Ceea ce nu e foarte inteligent. Si da, e frustrant uneori sa stii cu maare exactitate cam cu cate capete esti peste alte muieri. Si cam cat valorezi pe o scara complicata si cu mai mult de doua capete. Si ca nu prea conteaza, decat in rare cazuri. Dar pana cand sa te miri frate atata? Si pentru ce atata inversunare, la ce o sa foloseasca? Si de ce redescoperim zilnic adevaruri profunde si vechi de cand lumea? De ce reinventam roata si mai si scriem despre ea lungi articole si editoriale? Mie una mi se pare ridicol si ne-inteligent. Si miroase a frustrare.

Primavara filmelor

M-am tot uitat la filme in ultima vreme, nu stiu de unde a venit asta, ca am rar astfel de perioade. (grey si private nu se pun. as vrea sa devina tanar si nelistit reloaded, sa am nepoti si inca sa mai fie astia – ma multumesc doar cu grey, de fapt, daca o aduc pe addison inapoi, ailalti sunt plictisitori).

Am inceput, manata de invidie feminina, cu Blind Side, chiar in ziua Oscarurilor, ca sa vad pentru ce ma-sa au nominalizat-o pe Bullock.  Bine ca l-am vazut, ca sa aflu cu aceeasi ocazie si pentru ce ma-sa a castigat Bullock Oscar. De placut, trebuie sa recunosc ca mi-a placut. Nu ea insa, ci pustiul negru extrem de expresiv care dupa umila mea parere merita o puzderie de oscaruri numai pentru el. Ea avea ceva ce parea a fi o peruca blonda si un rol in care era aproape ea insasi, deci nu stiu in ce a constat magistrala interpretare. In fine, cum ziceam, invidie.

Am continuat, fara nicio legatura, cu It’s complicated si am fost iarasi surprinsa. De Meryl nu, ca a fost surprinzatoare, ceea ce era de asteptat la ea. Dar de film per total. E pur si simplu bun. Placut. Chiar si ras pe alocuri. A btw, bineinteles ca vazusem acum ceva vreme si Julie&Julia..sau invers. Un pic de ceva parca lipsea acelui personaj, de neuitat totusi. Si pentru ca nu stiu sa spun ce lipsea, o sa ma abtin si o sa spun doar ca mi-a placut si asta.

Am mai vazut, acum vreo 3 zile, si Precious. M-a socat. Si cine ma cunoaste stie ca nu sunt tocmai usor de socat. Eu atat am avut de spus. Sa va uitati.

Normal ca am vrut si eu sa vad, fara indivie, doar curiozitate, filmul The hurt locker. Din cauza muierii-regizor, dar si din cauza ca nu stiam ca e fosta nevasta a marelui perdant. Hehe, funny, nu? E totusi despre Irak, asa ca rezist si nu ma uit. Nu de alta, dar chiar nu am chef acum.

Mai sunt cateva pe lista de vazut, dar cica trebuie mai intai sa ma uit la Invictus. Prietenul Mandela insista si chiar nu-l pot refuza. Voi reveni cu amanunte.

Later edit: „I am the master of my faith, I am the captain of my soul”…Asta ca sa stie Mandela ca m-am uitat…si nu degeaba. Vorbesc desigur despre Mandela al nostru de la FRR 🙂

Post despre mine

Desi pricep foarte bine ca nu intereseaza pe nimeni lamentarile mele cu iz atat de personal (traficul – azi il vedem si nu e), nu pot sa ma abtin sa nu continuu aceasta serie plicticoasa.

M-am intrebat de foarte multe ori in ultimii ani daca m-am schimbat in vreun fel. Nu stiu exact daca asta mi-as fi dorit, cred ca nu in mod special. Era mai degraba un soi de curiozitate. Incercam sa ma privesc din exterior, intr-o perspectiva cumva inversa. Adica incercam sa pun la un loc un numar de ani si apoi alt numar de ani si sa le compar. Ca doua gramezi, una de boabe de porumb si alta de fasole. Nu iesea nimic concludent, nici nu aveam rabdare sa sap mai adanc. Sunt omul imaginii de ansamblu, foarte rar al detaliului. Iar imaginea asta de ansamblu nu se lega deloc. Si conform principiilor mele, daca nu se lega, nu exista. Pe de alta parte, mai am un principiu, beton armat, care spune clar ca omul nu se schimba. Deci, aparent, intrebarile nu-si aveau rostul.

Si intr-adevar, omul nu se schimba  fundamental niciodata. Este ceea ce este, uneori si mai mult, cateodata mai putin, dar miezul ramane acelasi. Daca are defecte majore si gaseste motive solide, si le poate eventual tine in frau. Dar nu le poate corecta, nici atat nu le poate face pierdute, ca si cum le-ar arunca din tren, pe geam. Chiar si daca isi face abonament la psihiatru, rezultatul, si de altfel chiar scopul, e acelasi: sa tina ceva sub control. Nimeni nu se autoiluzioneaza, sau n-ar trebui.(Aviz si muierilor convinse ca vor schimba un barbat cu personalitatea lor ravasitoare).

Dar nu despre acest gen de schimbari si acest gen de actiuni de tip bagat gunoi sub pres este vorba acum. Este vorba de altfel de actiuni, mai subtile, dar insistente, care lucreaza mai subversiv – sau nu – si care in timp ajung sa dea rod. Iar eu pot in sfarsit sa le observ rodul copt si spun cu mana pe inima ca da, m-am schimbat. In sfarsit, am gasit punctul clar si toata imaginea s-a revelat. Da, m-am schimbat, ma scuzati ca ma repet. E o bucurie pentru mine, o usurare de fapt. E frustrant sa nu poti sa vezi in ansamblu, atunci cand te-ai obisnuit cu asta. Acum ca am vazut, m-am linistit. Da, sunt acelasi om, valorile mele nu s-au schimbat, nu mi-au crescut cine stie ce virtuti in plus, nici defectele nu au plecat nicaieri, ba poate mi-au mai si aparut cateva noi. Si cu toate astea, m-am schimbat. Ce bine ca stiu.