Ce-ar fi sa ne pese?

De ce n-or putea oamenii sa…faca lucruri. Sa le pese doar un pic mai mult decat pretind, fix atat cat sa si faca ceva concret? Intotdeauna primii la dat sfaturi, primii la declaratii si vorbe mari, ultimii la treaba. Marea majoritate au sigur cate o parere foarte ferma despre cum ar trebui sa fie, sa se intample lucrurile, ce conteaza mai mult si ce mai putin. Fiiindca au propria lor scara pe care au asezat toate lucrurile din viata lor si sunt convinsi ca e musai sa fie aceeasi pentru toata lumea. Au ordonat deja Universul si acum, ca treaba-i gata, pot sta linistiti sa contemple stelele.

De unde pana unde toata chestia asta? De la faptul ca citeam zilele trecute despre voluntariat, despre cum s-au prins romanii, al caror vis de la gradi este sa-si faca intrarea grandioasa intr-o multinationala, ca voluntariatul da foarte bine la CV, mai ales cand tintesti mult visata multinationala. Asa ca repede-repede,  s-au pus pe cautat o cauza oarecare de care sa se lipeasca, daca se poate sa fie ori ceva cu ecologie, ori cu potential lacrimogen, cu atat mai bine. De aici nu rezulta decat un singur lucru – in realitate, nu le pasa in mod special de absolut nimic si nici macar nu au niciun reper, nu stiu practic de unde sa inceapa sa le pese, chiar si numai asa, de ochii HR-ului. Nu exista in tarisoara noastra constiinta lucrului facut de dragul de a face bine, nu existra notiunea de voluntariat decat daca te ‘vede’ cineva, la propriu sau la figurat. Si inca asta nu e cea mai mare problema: gogomania suprema este faptul ca cei care sunt implicati in cate o cauza care conteaza pentru ei sunt mereu aspru judecati de cei de care vorbeam mai sus, cei care cu siguranta au pus acea cauza pe o treapta foarte-foarte jos si au un set clar de indicatii si directive despre ce s-ar putea face (mult mai bine si mai folositor) cu acei fraieri care se agita, cu acele fonduri, cu acele resurse, de orice fel ar fi. Niciodata nu ar pune mana sa faca ceva pentru cauza pe care o declara ei mai „importanta”, insa au cu siguranta ceva de obiectat la cauza altora. Pentru ca ei stiu mai bine.

Din aceasta categorie gaunoasa fac parte si aberatiile de tipul: de ce sa salvezi animale, cand copiii din orfelinate..bla-bla…de ce sa te ocupi de batrani (nu mor oricum?), cand uite bolnavii de cancer…bla-bla…Dumnezeule, cam pana unde poate merge aceasta „logica” a absurdului, pe care eu o inrudesc la prima spita cu sportul national de care am mai vorbit? Pai, e ca si cum ar fi ok sa spui: de ce sa mai dam bani ca sa avem acoperis la casa, fundatia e totul!  Aaa, sau tot in linia asta stralucita se mai inscriu si cativa detractori ai SMURD-ului, ca doar avem Salvare deja, nu? Astora la doresc sa aiba nevoie de ambele si sa decida dupa aia.

In ce ma priveste, s-a prins toata lumea de mult: ma intereseaza soarta animalelor, fiinte care nu se pot apara singure, care nu pot sa spuna ca sufera, care mor de foame si frig in liniste, sa nu ne deranjeze. Nu, dragi omuleti, asta nu inseamna ca vreau sa-i ia SMURD-ul pe copii si Salvarea pe batrani (sunt sigura ca asta s-a inteles), Inseamna doar ca pentru mine, asta e ceea ce ma misca si ma determina sa actionez, nu sa dau sfaturi. Asa cum pot, fiindca din pacate nu pot sa fac tot ce as vrea sau ar trebui. Dar macar fac cate ceva. Si da, chiar m-am prins ca nu am cum sa-i ajut pe toti si cum sa schimb lumea si stiu si ca nu se va termina niciodata, dar vreau sa spun un singur lucru, pe care o sa-l repet de cate ori va fi nevoie:  faptul ca nu ii poti ajuta pe toti nu e o scuza ca sa nu mai ajuti pe nimeni!

Asa ce ar fi sa ne pese? Ce ar fi sa ne gandim cu totii care este acel lucru care ne atinge coarda sensibila si sa incercam sa ne implicam? Nu mult, nu trebuie sa demisionam, sa ne mutam intr-o casuta dintr-un copac si sa aparem la stiri. Un singur pas inainte inspre ceea ce conteaza pentru noi e suficient. Incercati si o sa va convingeti.

Reclame

O duminica dimineata in Bucuresti

O femeie s-a trezit azi dimineata cu noaptea in cap pentru a iesi afara cu cei 2 caini ai ei. Urmarea – a fost calcata cu tot cu caini, se pare de un taxi. Femeia a fost luata de SMURD, iar unul dintre caini, ranit usor, a fugit speriat. Celalalt, o catelusa brac german, a fost lasata pur si simplu sa zaca pe marginea drumului pana a murit. Nimeni nu a miscat un deget pentru ea.
Asta in conditiile in care ne-am obisnuit deja cu nepasarea si rautatea maladiva fata de cainii strazii, insa acum era vorba de cainele CUIVA. Dar nici asta nu a contat in niciun fel…nici pentru gura-casca stransi la fata locului (in afara de o singura persoana care a incercat sa ajute oarecum, nu cunosc detalii fiindca am aflat povestea de ne facebook), nici pentru Politie. Care Politie trebuia sa fi aflat pana la ora asta ca s-a inventat Politia Animalelor, care ar fi putut si trebuit sa intervina, daca ii chema cineva. Dar nu i-a chemat nimeni…La fel, lumea ar fi trebuit sa afle pana acum ca s-a inventat si in Bucuresti Ambulanta Veterinara, ba chiar sunt mai multe. Una dintre cele mai cunoscute este Speed Vet  – 0730 608 608.  Salvati acest numar in telefon, macar un apel putem sa dam daca suntem martori la astfel de situatii. Pana cand ne vom mai complace in nepasare si nesimtire?

Pentru amatori, e plin pe facebook de poze explicite de la locul faptei, cu catelusa moarta…iar daca aveti drum prin zona Tineretului, Palatul Copiilor, colt cu Piscului, sa stiti ca inca se mai cauta celalalt caine, presupus inca viu. Nu se stie nimic despre el, decat ca e posibil sa fie tot un brac german (sau nu), cu zgarda si lesa.

Later edit:

1. s-a gasit din fericire al doilea catel;

2. nu e foarte clar daca se putea face sau nu ceva ptr catelusa, unii spun ca a murit pe loc. Pana sa apuce cineva sa o ia de acolo, a fost luata de REBU…

La bal, nu la spital

Dupa ce anul trecut am ratat revelionul mascat de la Silver Church, anul asta am reusit sa fiu mai pe faza. Asa ca mi-am pus costumul de pirata cap-de-mort si m-am prezentat, nu inainte de a marca cei 200 roni, din timp. O sa va spun, pe scurt, ce a iesit. Pentru cine n-are rabdare, versiunea si mai scurta: a fost bine.

Ce mi-a placut:

– Se vede ca s-au straduit cu organizarea, lucrurile au fost gandite cu cap, culmea. Barul deschis a fost foarte deschis, mancarea inca mai era destula si spre dimineata, n-a fost nevoie sa ne batem si sa ne smulgem perucile pentru paharul de sampanie festiva, chiar si biletele de intrare au fost destepte, sub forma de carduri.

– Muzica. Foarte buna selectia, am dansat muult si cred ca toata lumea s-a simtit foarte bine, dupa cum se arata. Nici scurtele si putinele momente de animatie n-au stricat deloc, n-or fi fost ele cine stie ce spectaculoase, dar fetele si mai ales baiatul spanzurati de draperii si cercuri au fost indelung pozati (bine, chiar si de mine).

– Conceptul in sine de bal mascat cred ca e mult mai interesant decat orice sedere in jurul vreunei mese sau orice asa-zisa petrecere fara cap si coada. Daaar…

Ce nu mi-a placut:

– Conceptul cel bun de bal mascat a cam fost lasat sa moara, saracul, cu zile, fiindca nu a fost suficient dezvoltat, iar omuletii, lasati de capul lor, s-au comportat tot ca la ei in sufragerie si nu a mai fost asa de interesant pe cat ar fi putut.

– Costumele. In afara de subsemnata, una bucata zeita Hera, o Alba ca Zapada, o Minnie Mouse (cat am retinut), in rest, cam toate femeile erau la fel: cum spuneam, ca pentru revelionul din sufragerie. Ba mai mult, din motive care imi scapa, au vrut majoritatea sa treaca drept divele anilor ’40 (bine, unele ’20, sa fim drepti) si au sfarsit prin arata aproape identic. Barbatii in schimb s-au dovedit mult mai creativi. Asta e o veste buna. In general.

– LACOMIA. Totul ar fi putut fi super si micile neajunsuri ar fi ramas mici neajunsuri si atat daca nu s-ar fi lacomit, romaneste. Adica, a fost mult prea multa lume pentru o astfel de petrecere. Ca sa se simta toata lumea bine si civilizat, ar fi trebuit sa fie cam cu vreun sfert mai putini, cred. Nu aveai loc sa te desfasori, nu aveai unde sa sprijini un pahar, o farfurie deja ridica probleme logistice grave, de genti nu mai vorbim. Si cel mai nasol a fost cu scaunele, fiindca pur si simplu nu aveai unde sa te odihnesti, decat eventual la toaleta, daca aveai noroc (!)

 

La multi ani!