2 dezamagiri / ora

Am avut sambata seara 2 dezamagiri in decurs de mai putin de o ora, ambele total neasteptate.

Prima a fost Trattoria Buongiorno, locul ‘nostru’ traditional de intalnire de ani de zile deja, pentru masa, casa, vin bun, povesti-barfe, dar si punct cheie de tranzitie inainte de clubareala. Niciodata nu am avut dezamagiri la ei, asta pana sambata. Am ajuns la 12 fara 20 si inca de la usa, cand eram cu un picior peste prag, am fost instiintata ca la ora 00:00 este ultima comanda. Bun, zic, e corect, alerg spre masa. Ma asez, meniul aterizeaza si el instant. Bine-bine, dar eu mai astept pe cineva…stati putin si nu manati…la urma urmei, mai am 20 de min, daca e sa o luam asa. Nu conteaza, ma intreaba ce vreau.  Staaati. Dau un telefon, pana termin de vorbit, iar ma intreaba ce vreau. Stai femeie putin, sa respir, sa deschid meniul. In fine, comand ceva, mai mult ca sa fie pace pe pamant. Vine comanda mai repede ca oricand in viata lor, ce sa vezi, nu era ce am cerut. Ii zic tipului care a adus farfuria, care o cheama pe tipa care a luat comanda. Se uita la mine ca la o baba senila si ma intreaba senin: sigur nu asta ati zis? Zic nu. Imi trage o privire asasina si face stanga-nprejur cu farfurie cu tot. De scuze nici nu poate fi vorba, eu trebuie sa cer iertare ca le-am trecut pragul la asemenea ora. Revine in juma de minut cu comanda care trebuie. Nu apuc sa mestec prima feliuta, ca pica si nota. Foarte sugestiv! Am uitat sa mentionez ca undeva intre 2 bucatele de somon a picat la masa si un tinerel ceremonios care s-a recomandat seful de sala, sa ma anunte suav ca la miezul noptii, cand bate-n cui pendula, e ultima comanda. Ii zic ca am fost deja informata de vreo 3 ori si probabil injurata de tot atatea. In fine, nervoasa, cu mancarea in gat, platesc, las si bacsis, asa, ca sa fiu the bigger person si chem taxi, ca deja in jurul nostru se strangeau olivierele de pe mese si mai aveau nitel si intorceau si scaunele.

Si uite asa ajung si la a doua dezamagire. Intru-n aplicatie, la Speed as always, vine in 8 min cica. Mai stam nitel, ne imbracam si iesim afara, cand mai erau vreo maxim 2 minute. Si stam. Si stam. Era o noapte de vis afara, cu ceata, umezeala si probabil vreo minus 25 de grade. Sau cel putin asa simteam noi, ca na, doar nu eram in costume de schi totusi. Timpul expirase de mult, nici urma de masina. Bocna deja, incercam sa ne refugiem inapoi inautru, dar astia deja incuiasera usa cu 7 lacate, sa nu cumva sa ii mai vina cuiva idei pacatoase. Foarte prost moment si foarte proasta vreme sa lasi niste fete sa inghete bocna, draga Speed. Si am si sunat in dispecerat dupa singurul taximetrist din Bucuresti care n-a gasit Buongiorno, dar bineinteles ca nu au raspuns, ca ei stiu sa dea apel doar exact atunci cand nu e necesar.

Mda, una peste alta, am avut o noapte frumoasa si n-a mai contat, iar pe Speed probabil o sa ii iert pana la urma (desi frigul intrat atunci in oase nu a iesit de tot nici acum), dar la Buongiorno ma indoiesc ca o sa mai calc…e cam prea de tot, m-au insultat peste limita rabdarii mele in cele 20 de min petrecute acolo, cu mancarea in gat. Pacat, se intrerupe o traditie de niste ani…

Reclame

Draga Mos Craciun

Am auzit ca vrei sa bagi niste zapada, sa faci atmosfera pentru propria-ti sarbatoare, asa, din timp. Am auzit ca o sa fie multa. Abtine-te! Vorbesc cat se poate de serios. Sa ne intelegem, zapada o fi ea frumoasa la tine in Laponia unde te dai matale cu sania si renii 4×4 copite, dar la Bucuresti sa mai dai nameti cand o sa-ti petreci toata iarna aici. Dupa stiinta mea, Dealul Mitropoliei sau Serban Voda nu se pun la socoteala ca partii, masinile sunt niste sanii foarte nasoale, iar eu m-am saturat definitiv sa distrug toate cizmele cu asa-zisele substante de 2 bani jumate ale primariei. Pe de alta parte, nici alta iarna petrecuta in apres-schiuri si izmene de schi nu este o optiune, pentru ca, asa cum se presupune ca stii deja despre mine, nu lucrez la S.C. Telefericul.

Asa ca, fii amabil, macar cu atat rezolva-ma si pe mine la capatul celui mai prost an din viata mea. Nu cer sa faci vreo minune sau macar sa castig si eu la loto, dar vreau o iarna linistita. Asta inseamna fara nameti de neam prost, fara geruri aberante si fara vant isteric. Mosule, notezi sau…? In fine, poate scapam de toate grijile pe 21 decembrie, mai stii? Eu sunt pregatita, mai bine cu lava, cu astea, decat cu nameti.

O data la 4 ani

O data la 4 ani ma umplu de nervi. De fiecare data se repeta acelasi scenariu, cu aceiasi actori, in aceleasi conditii. Olimpiada, vasazica. Cel mai mare eveniment sportiv, cel mai greu test, dar si cea mai mare onorare pentru un sportiv. Chiar si numai pentru a putea sa ajunga acolo, a muncit de s-a rupt, poate chiar la propriu. Daca e in echipa olimpica, e deja invingator. Si apoi concureaza, da totul si poate mai si scoate medalii. Pentru el, pentru gloria lui muncita si ras-muncita, poate pentru antrenori, poate pentru inca 2-3 oameni care merita. Parintii, poate.

Si atunci e momentul in care se trezeste din letargie corul de tristi care stau acasa. La tv, sau nici macar acolo, unii nici macar nu se obosesc sa se uite, ca poate e un serial, ceva, pe care il urmaresc cu religiozitate, dar se pun in tema cu rezultatele a doua zi, citind in metrou titlurile. Si se pun pe emis deseuri: ca aia n-au luat nimic, cum e posibil, ce nasol, ne-au facut de ras, si puturoasele alea au luat doar bronz, pai alta data luam aur clar, ce, noi suntem de altceva? Aia s-a multumim cu argint, de lene, si a naibii vaca nici macar n-a votat, ea era ocupata, frate, sa ia amaratul ala de argint, mare rahat! Si vaai, ce putine medalii am luat, rusine alora. Totul e pentru ei. Toata munca, insuficienta dupa opinia lor avizata, era destinata pentru nimic altceva decat a gadila nitel orgoliul lor de primate betive, medaliile sunt de fapt ale lor, fraier cine nu s-a prins,  pentru marele merit de a se fi  nascut in aceeasi tara, intamplator. Lor li se cuvine totul si li se pare normal sa latre orice despre oricine, ca doar ei l-au trimis acolo sa-i reprezinte si uite, l-au facut de ras, pentru 30 de secunde, cat ii tine memoria sa se oftice.

Dragi telespectatori purtatori de opinii purulente, sunteti o adunatura de pulifrici patetici, pacat doar ca spartul semintelor nu va fi niciodata sport olimpic, ca sa poata si altii sa va comenteze voua performantele. Acum ca se mai incheie un ciclu olimpic, voi va veti intoarce la ce stiti mai bine, whatever that is, iar ei, sportivii olimpici, se vor ascunde iar de ochii vostri vigilenti si vor incepe deja pregatirea asidua pentru urmatoarea data cand veti avea  ocazia sa ii luati peste picior, cu tupeu. Jenant!

On the radio

Am facut de curand o constatare:  se pare ca la unele posturi de radio se traieste in anii ‘9o. Adica, nu s-a schimbat nimic-nimic. Ce mergea atunci de rupea unda-n paispe, merge si acum cu acelasi succes naucitor. Sunt aceiasi ascultatori, care iubesc de atata amar de vreme in acelasi mod, aceiasi gigei/gigele, cuvintele si ovatiile curg la fel, emisiunile cu „dedicatii” ar putea redifuzate fara sa sesizeze nimeni, baietii care le citesc cu entuziasm neobosit si-ar putea lua si o pauza binemeritata de inghetata. Playlisturile suna si ele tot la fel…am descoperit insa si mici diferente: de exemplu, se pare ca acum, pe 3SE ii cheama Smiley.

Pe scurt, exista se pare o tipologie umana fascinanta, incremenita in timp…ca intr-un cub de gheata…sau te pomenesti ca astia or fi copiii alora care se iubeau on air acu’ 15 ani? Daca se transmite genetic bugul, e grava treaba. Parca imi si imaginez scena cand un cercetator britanic va identifica gena responsabila cu dedicatiile. Sper sa aiba bunul-simt s-o extirpe.

Cum au facut radlerul praf

Prima data nici nu am vrut sa gust, am zis ca n-are rost: inca o mizerie care face berea de ras, cu gust de detergent de vase. Pana la urma am gustat. Pana la urma am si cumparat. Am descoperit ca nu e bere cu arome aiurea, ci o limonada foarte bine facuta si racoritoare, cu un usor hint de bere. O bautura placuta, numai buna sa inlocuiasca apa pe timp de vara! 🙂 La asta contribnuie si faptul ca nu e deloc prea dulce, gretoasa, si cica ar fi  facuta cu fructoza in loc de zahar ordinar, ceea ce ar explica de ce e asa light & fresh.

Aproape ca daduse dependenta, cand, ce sa vezi, a disparut din toate magazinele. Concomitent cu isprava asta, comunicarea agresiv-isterica ma loveste in moalele capului-capului din toate partile. Pe toti peretii, in reviste, pe autobuze, pe fruntea mea, peste tot. Tot orasul s-a acoperit de lamai, si Gina Pistol s-a acoperit de lamai, doar rafturile magazinelor nu s-au acoperit. Excelenta strategie, mixul de marketing trebuie sa fi inclus insa un alt P decat ala care vine de la distributie, dar poate nu s-au prins ei 🙂