La multi ani si de la mine, Ecco!

Ziua mea tocmai s-a imbunatatit simtitor de cand am primit un voucher de 20% la Ecco, pantofii mei preferati din universul cunoscut. Gand la gand, cum ar veni, ca tot citeam pe blogul Cristinei Bazavan azi dimineata despre ei. Si ea se declara mare fana si o cred pe cuvant, chiar daca postul avea legatura cu aniversarea lor de 50 de ani. De altfel, si tombola la care am participat si eu era tot cu aceeasi ocazie. Si chiar nu ai cum sa nu devii fan pe viata, o data ce ai incercat macar o singura pereche.   Dau dependenta, pur si simplu.

Cam atat am avut de spus pe ziua de azi, chiar daca am vreo 3 muste de cititori, tot simteam nevoia sa urez si eu „la multi ani!” Ecco, din toata inima si fara nicio legatura cu voucherul, ma jur!

Reclame

Romanii sarbatoresc

Suntem mereu deschisi larg catre adoptia  de sarbatori de pe alte meleaguri, cu conditia sa putem vinde ceva, pe persoana juridica, sau sa ne imbatam, pe persoana fizica. Nu e vorba deci de deschidere catre alte mentalitati, orizonturi culturale si alte prostii, ci doar de gasit pretexte. Noroc ca majoritatea ne convin. Am luat mai intai Valentine, marketingul a zis doamne-ajuta si a ajutat. Cu ocazia asta ne-am amintit si de Dragobete si l-am scuturat si pe el de praf (oare cati ii stiu totusi semnificatia, ma intreb). Pe urma Halloween (mai bine era Helloween, dar anyway) – dar nu am infiat si partea in care merg copiii dupa bomboane, ci doar aia  in care se costumeaza adultii in ceva kinky si beau pana devin pervy. Si am mai luat si de la altii, st Patrick, ca doar curge berea la fix, oktober fest e practic vreo 2 luni/an si cate si mai cate…

Eu am o singura nelamurire: cum se face totusi ca niciodata nu i-a trecut prin cap cuiva sa adopte si mult trambitata Ziua Recunostintei? Probabil pentru ca aia e prea linistita si nu e de betie, nici de cadouri nu poate fi vorba, deci ce naiba sa facem cu ea? Mie una mi se pare ca e singura care chiar are un miez si care ar merita nitica atentie. Sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi avem multe motive sa zicem, vorba aia, merci (ca intotdeauna se poate mai rau) si nici macar nu realizam asta. Poate daca vin americanii si ne spun cum sa analizam lucrurile si cum sa  gasim perspectiva corecta, reusim. Si chiar cred ca ne-ar ajuta sa nu ne mai plangem atata de mila, vesnic. Una din trasaturile noastre de natie care mi-e tare antipatica e tocmai asta…napastuiti ceva de speriat, niciodata capabili sa  vedem partea pozitiva si sa combinam nitica demnitate cu nitel optimism. Eu m-am hotarat, ma apuc de sarbatorit. Si evident, ca un monarhist declarat, voi sarbatori si 10 mai, asta intr-un context (usor) diferit.

Sa stergem praful

Anul asta a venit caldura mai repede, prin urmare si eu m-am trezit mai repede din hibernare si am zis sa mai sterg praful de pe blog. Mai devreme am incercat acelasi lucru cu geamurile si rezultatul a fost dezamagitor, prin urmare m-am intors la butoane, ca e mai sigur pentru mine. 

Asadar, pregatiti-va ficatii, ca voi reincepe sa imprastii otrava pe aici in scurta vreme…

Si a fost si RHCP

Cam demult, dar acum binevoiesc sa ma exprim fata de acest eveniment, ca de, a fost un eveniment. Chiar si numai dupa locatie si cei aproape 50.000 de spectatori agitati. Cu siguranta o buna parte dintre ei erau acolo doar pentru ca auzisera ca e cul. Dar si daca ii scadem, tot raman o multime care chiar stiau unde se afla. Tot e bine.

De placut mi-a placut, desi nu m-as numi vreun mare fan. Suficient cat sa stiu majoritatea pieselor si sa imi si placa vreo cateva. Restul, merg de-o topaiala, cand te loveste cheful. Concertul in sine nu a fost nici lung, nici spectaculos, nici surprinzator. Iar Kiedis a cantat slab la inceput, urcand inspre bine pe masura ce se apropia de final. Toate ca toate, dar de auzit s-a auzit PROST. Nu imi dau seama daca de vina era some technical shit sau asta e acustica arenei nationale, dar…pacat. Care, de altfel, trebuie sa recunosc ca e impresionanta. M-a cam luat nitel ameteala cocotata sus-sus la peluza. Chiar si asa, nu imi pare rau ca m-am dus si am continuat [si] astfel lunga mea traditie concertistica si de altfel, nu mi-a parut niciodata rau, fiindca orice concert e un eveniment in sine, iar muzica live, o tratatie pe care merita sa ne-o oferim de cate ori avem ocazia.

Si a fost si Gaga

Fuse, fuse si se duse si Lady Gaga de pe plaiurile mioritice. Eu nu pot sa comentez concertul, pentru simplul motiv ca nu  am fost. Recunosc, nu m-am inghesuit sa dau banii, dar daca arunca cineva cu o invitatie spre mine, sigur ma duceam. As vrea sa ii comentez insa nitel pe comentatorii ei neobositi. La fel ca si comentatorii sportivi de  care am vorbit anterior, (sunt de fapt aceleasi persoane, fara indoiala, niste multi-experti, multi-talent), si astia s-au nascut critici muzicali, psihologi muzicali, capsomani muzicali. Fiindca e controversata si se imbraca in fleici (ce ar mai dezbraca-o, sa le puna in tigaie!), inseamna ca e proasta, lipsita de talent, nula si neavenita. Daca ii iei la bani marunti, or sa spuna ori ca nu le place muzica ei, ca e „prea comerciala” (haha, cred ca astia la ei acasa asculta doar concerte de pian, sunt sigura), ori ca, vezi doamne, asta nu stie sa cante, de aia se imbraca fistichiu si fara chiloti, sa distraga atentia (astia n-au urechi).

Insa cel mai tare m-a distrat recent violenta si spumegareala care au  cuprins-o pe tanti Madonna din cauza de Gaga. Se pare ca mamaia scandalosului muzical nu mai are loc sub soare de zvapaiata asta tanara. Si tipa, urla, injura si  se da cu fundul ei musculos de pamant, facandu-se de rasul curcilor. Dar eu cred ca babette nu se oftica in halul asta doar pentru ca s-a mai nascut inca un geniu d-asta intr-ale marketingului muzical dus la extrem, care pare ca ii copiaza reteta din tinerete. Eu cred ca de fapt motivul pentru care arde (uite cum arde) e ca de fapt asta mica a lu’ Gaga mai are  ceva in plus, ce ei i-a lipsit intotdeauna: niste voce!