Catei day

Azi a fost catei day; am plecat de dimineata sa-l iau pe baietel si sa ma intalnesc cu viitorul lui stapan. Cand am ajuns acolo, sa nu-i recunosc pe bombonici. Din cat erau de necajiti si cu 3 fire de par pe ei, s-au facut absolut superbi. Nu a mai ramas nicio urma de boala, le-a crescut parul sanatos si stralucitor, dar cel mai mult m-am bucurat sa vad ca pareau fericiti. Inainte erau aproape salbaticiti, tristi si speriati. Daca ii atingeai, tipau ca din gura de sarpe. Acum, erau veseli, jucausi si frumosi, niste minunatii de care nu ma mai puteam dezlipi.

Cel mai greu mi-a fost sa-i despart, sa-l iau pe el si sa le las pe surioarele lui singure…oare cat de greu le-o fi fost si lor? Sigur nu banuiau niciunul ca nu se vor mai juca impreuna niciodata. El, in schimb, mai curajos decat mine, s-a adaptat repede situatiei. In prima clipa, cand a fost luat in brate, s-a panicat, se vedea in ochisorii lui. Dar cum am inceput sa-l mangai, s-a relaxat. Pe drum, ne-am alintat, mangaiat, pupat, uitat pe geam.  Apoi, cu mare-mare greutate l-am pus in brate la noul lui stapan. Si cu emotii. Si cu teama ca poate nu va avea destula grija de el, n-o sa-l iubeasca suficient…dar nu pot decat sa sper si sa-i tin pumnii micutului, care de azi se numeste Bobi. Sper sa aiba soarta pe care o merita un catel perfect asa ca el, mai ales dupa toate prin cate a trecut. Dragul de Bobi 🙂

Later edit: am vorbit cu nenea si am aflat ca Bobi e bine si fericit, a facut deja si primul vaccin si s-a adaptat imediat, deja toata curtea e a lui, face instructie cu ceilalti caini (Care am inteles ca sunt cam de 10 ori cat el). Stiam eu ca e cel mai curajos catel!

Reclame

Romania pitoreasca – sezon nou

Am fost sa vizitez catelusii mei dragi si necajiti, pe care i-am cazat cu mari eforturi in curtea unui nene din Domnesti. Pe nenea nici nu-l cunosteam personal, altcineva tot din Domnesti s-a ocupat de toate  ”formalitatile’ si spagile necesare.  Am rasuflat usurata si am decartat tot ce a fost nevoie, fiindca nu erau deloc in siguranta aici. Vestea si mai buna este ca intre timp, deja am stapani pentru 2 dintre  cele 3 jucarii vii. Imediat ce isi termina tratamentul vor pleca la casutele lor.

Asadar, am fost azi sa-i vad, sa le duc mancare si sa ma joc cu ei. Am plecat cu gandul ca merg la Domnestiul de care stiam eu, localizat pe harta dincolo de prelungirea Ghencea. Dar, ce sa vezi, m-am inselat si m-am pomenit asternuta la drum spre alt Domnesti. Unul in Giurgiu. Drumul a fost o adevarata calatorie initiatica, pe axa Berlin, pardon, Jilava-Sintesti-Cretesti. Pentru cine inca nu stie, asta e un fel de creme de la creme. O aventura decorata exclusiv cu castelasele specifice, cu turnulete, pagode, tencuieli si garduri fanteziste nevoie mare, pazite de dulai cat niste mamuti, ai caror pui sunt in schimb aruncati pe un camp din Sintesti si calcati zilnic de masini…cui sa-i pese? traim in Romania pitoreasca…genul de loc in care nu-ti doresti sa intri, si in niciun caz per pedes sau seara. Doamne fereste de combinatia dintre cele 2…genul de loc in care puradeii de 8-9 ani se dau pe ulita cu meleurile din dotarea fericitilor parinti, care la randul lor au scos bani din munca cinstita, vanzarea fierului vechi. Are mult fier Romania pitoreasca, ce noroc…

Sa revin totusi la catei; sunt niste scumpi si parca deja arata mai bine, dar dupa inca 3 saptamani-o luna abia se vor vedea cu adevarat rezultatele tratamentului. Avem pe inventar un baietel, Sefu’, cel mai curajos si cel mai putin afectat de demodecie, (probabil de aici vine si indrazneala lui) si 2 fetite timide si dragute foc, la care se vad cel mai bine caracterele specifice de schnauzer. 2 bombonici. Una dintre ele se va marita tot prin Domnesti, se pare ca a picat cu tronc cuiva chiar din seara in care a aterizat. Mi se pare firesc 🙂 Sa vedem cine va fi norocosul care o va adopta si pe lucky number 3. Imi doresc sa fiu chiar eu, dar sa vedem ce inginerii reusesc sa fac in sensul asta…

Am o problema – caut solutii

Caz clasic de abandon si nepasare – rezulta 3 catei mici si negri, cca 3 luni, arata a ceva metis, poate de schnautzer sau altceva de talie medie. Dupa ce au fost plimbati de diverse persoane prin cartier, li s-a gasit loc la coltul blocului meu. O cutie de carton si niste zdrente sunt casuta lor acum.  Sunt zilnic expusi cainilor mari din cartier care i-au cam fugarit, plus masinilor si bunavointei ‘oamenilor’ din jur.

Dar asta nu e tot, fiindca amaratii astia au probleme mai mari de atat. Nu prea au blanita pe ei si am crezut ca au demodecie, asa ca astazi i-am fugarit pana am ametit – sunt extrem de speriati si nu se lasa deloc prinsi, iar daca reusesti sa pui mana pe ei, tipa ca din gura de sarpe. Cu mari eforturi, am reusit sa prind unul singur si l-am dus la cabinetul din cartier, unde mi s-a spus ca cel mai probabil e de fapt raie…nu mai zic ca ar costa tratamentul, m-as ocupa de ei, dar nu am cum sa-i prind deocamdata..m-am gandit ca daca ma duc la ei zilnic, poate se obisnuiesc cu mine si apoi o sa comunicam mai usor. Asa ca pentru inceput, asta am sa fac. Insa au cu totii nevoie de un loc sa stea, mai ales ca ar avea mare nevoie si de o baie cu o substanta (am uitat numele), si pe frigul asta nu se poate, decat daca ar avea si o gazda si un loc calduros. La mine in casa e exclus, e deja full si ei sunt 3…Oricine ma poate ajuta cu cazarea sau adoptia lor (macar unul), sau macar cu o idee…sa o faca, fiindca nu stiu ce altceva sa fac acum. Repet, ma voi ocupa de tratamentul lor, cat e nevoie. Dar ei o nevoie de cineva..de o casuta sau macar un loc sigur…sunt extrem de speriati, dar isi doresc atat de mult sa fie ai cuiva…Cand am reusit sa iau unul in brate, a tacut instant, nu a scos un sunet nici pe drum, nici la cabinet, statea cu nasucul lipit de mine. Ba chiar s-a aratat foarte prietenos si a vrut sa-i arate doctoritei ce catel bun este el si incepuse sa se joace cu ea si sa se gudure. Biata fiinta, credea ca si-a gasit o mamica…

La Glina

Am reusit astazi sa ajung, cu chiu, cu vai, la adapostul de la Glina. Glina e la capatul lumii, iar adapostul e la capatul Glinei, in mijlocul campului, pt cine nu stie. Am ajuns cu ajutorul singurului taximetrist de pe planeta dispus sa mearga pana acolo, dansand (cu ciorile) pe mijocul ghetii de pe camp .

Sunt peste 100 de catei in adapost, plus cei de pe langa, care sunt liberi si care te inconjoara imediat ce ai pus piciorul pe teritoriul lor, cersind macar o mangaiere, daca n-ai nimic de mancare si pentru ei. Iar eu nu aveam, venisem cu putin, pregatita doar pentru noua mea fetita si colegii ei de ‘camera’. Toti cateii sunt in schimb hraniti si ingrijiti dupa puteri de voluntarii asociatiei ROBI (si cred ca inca una, dar am uitat care e cealalta).

Pe fetita o cheama Vaya si am adoptat-o de la distanta, nu doar ca sa vina Mosu’ si la ea, dar in primul rand pentru ca o data ce i-am vazut ochisorii, nu am mai avut liniste. A crescut de pui in acest adapost si nici pana acum nu s-a obisnuit si nu scoate decat rarissim nasucul din cotet. E foarte blanda, dar timida si speriata, o fiinta cu totul speciala. Cu timpul insa, ne vom imprieteni si deja visez la ziua (nu foarte indepartata, sper) cand voi avea curte si o voi putea lua de acolo definitv. Ea e Vaya – http://picasaweb.google.com/flygirl.doris/Vaya#5459328661167265042

Adoptia la distanta inseamna ca sponsorizezi adapostul cu o suma minina de 50 Ron/luna si poti veni oricand in vizita la cateii adoptati, le aduci mancare, te joci cu ei, te ocupi de sanatatea lor si daca vrei ii poti si scoate de acolo, te poti plimba cu ei in parc si apoi ii aduci inapoi. Si bineinteles, le poti gasi o casa permanenta, ceea ce reprezinta idealul. Asa ca cine spune ca ar vrea un caine, dar nu are unde sa-l tina, acum are posibilitatea de a-l ajuta in acest fel. Si pentru ei, cu o floare chiar se poate face primavara!