Totul e contextual

Un detaliu folosit in afara contextului = manipulare. Toata lumea stie, sau macar a auzit asta pana acum. Dar asta nu e valabil doar in media, ci oricand, oriunde. Totul este contextual, nu exista 2 situatii la fel si orice detaliu, pentru a fi inteles, trebuie analizat impreuna cu ansamblul din care face parte.
Ca sa poti ‘vedea’ cu adevarat ceva, de multe ori e necesar, musai chiar, sa te dai cu 2 pasi in spate, nu in fata, cum ar putea sa para logic. Degeaba iei lupa si te uiti la fiecare milimetru din ceva ca nu stii unde incepe si unde se termina, ce forma are, ce este mai exact. Eu, poate chiar mai mult decat altii, sunt omul imaginii de ansamblu; am nevoie de ea ca de aer ca sa procesez orice. Din fericire pentru mine, am avut intotdeauna o buna capacitate de a vedea rapid ‘tabloul’ Mi s-a intamplat cateodata, ce-i drept, sa-mi scape unele mici detalii, nu pentru ca le-as fi neglijat, ci fiindca am dat mai multa importanta tabloului decat tusei finale. Nu zic ca e bine asa, sigur ca detaliile conteaza, intotdeauna, dar cred si insist asupra faptului ca a intelege un lucru e intotdeauna un proces complex si care tine de mai multi factori, inclusiv unii care tin de sfera subiectivului. Probabil ma repet, stiu ca am mai zis toate astea, dar cateodata, la un anunit interval, revin asupra unor lucruri, poate mai mult ca mi le amintesc mie si sa reiterez concluziile, care nici de data asta nu s-au schimbat.

Reclame

Post despre mine

Desi pricep foarte bine ca nu intereseaza pe nimeni lamentarile mele cu iz atat de personal (traficul – azi il vedem si nu e), nu pot sa ma abtin sa nu continuu aceasta serie plicticoasa.

M-am intrebat de foarte multe ori in ultimii ani daca m-am schimbat in vreun fel. Nu stiu exact daca asta mi-as fi dorit, cred ca nu in mod special. Era mai degraba un soi de curiozitate. Incercam sa ma privesc din exterior, intr-o perspectiva cumva inversa. Adica incercam sa pun la un loc un numar de ani si apoi alt numar de ani si sa le compar. Ca doua gramezi, una de boabe de porumb si alta de fasole. Nu iesea nimic concludent, nici nu aveam rabdare sa sap mai adanc. Sunt omul imaginii de ansamblu, foarte rar al detaliului. Iar imaginea asta de ansamblu nu se lega deloc. Si conform principiilor mele, daca nu se lega, nu exista. Pe de alta parte, mai am un principiu, beton armat, care spune clar ca omul nu se schimba. Deci, aparent, intrebarile nu-si aveau rostul.

Si intr-adevar, omul nu se schimba  fundamental niciodata. Este ceea ce este, uneori si mai mult, cateodata mai putin, dar miezul ramane acelasi. Daca are defecte majore si gaseste motive solide, si le poate eventual tine in frau. Dar nu le poate corecta, nici atat nu le poate face pierdute, ca si cum le-ar arunca din tren, pe geam. Chiar si daca isi face abonament la psihiatru, rezultatul, si de altfel chiar scopul, e acelasi: sa tina ceva sub control. Nimeni nu se autoiluzioneaza, sau n-ar trebui.(Aviz si muierilor convinse ca vor schimba un barbat cu personalitatea lor ravasitoare).

Dar nu despre acest gen de schimbari si acest gen de actiuni de tip bagat gunoi sub pres este vorba acum. Este vorba de altfel de actiuni, mai subtile, dar insistente, care lucreaza mai subversiv – sau nu – si care in timp ajung sa dea rod. Iar eu pot in sfarsit sa le observ rodul copt si spun cu mana pe inima ca da, m-am schimbat. In sfarsit, am gasit punctul clar si toata imaginea s-a revelat. Da, m-am schimbat, ma scuzati ca ma repet. E o bucurie pentru mine, o usurare de fapt. E frustrant sa nu poti sa vezi in ansamblu, atunci cand te-ai obisnuit cu asta. Acum ca am vazut, m-am linistit. Da, sunt acelasi om, valorile mele nu s-au schimbat, nu mi-au crescut cine stie ce virtuti in plus, nici defectele nu au plecat nicaieri, ba poate mi-au mai si aparut cateva noi. Si cu toate astea, m-am schimbat. Ce bine ca stiu.