Ce-i cu anul asta?

Anul asta cred ca a reusit sa scoata din sarite pe toata lumea. Ma refer in special la aspectele profesionale. Ma rog, nu stiu la altii cum o fi, dar in agentii bate un vant ciudat, asa, cam din toate partile 🙂 E foarte multa munca, pare ca nu se mai termina, dar intr-un spirit haotic, obositor,  zapacitor si frustrant. Parca nu e cum ar trebui, parca rezultatele nu sunt pe masura eforturilor, ai senzatia ca te invarti in cerc, unii nu pricep chestii, altii poate au obosit prea tare sa le explice, altii nu au rabdare, altii nu stiu ce sau cum sau cand vor. Toata lumea trage tare si totusi nimeni nu pare fericit…

In fine, am informatii de la tanti Urania (uraa!) ca dupa jumatatea asta a anului, a carei coliva o vom manca in curand, cica o sa fie mult mai bine! Or sa se lege toate  mai cu rost, o sa vedem luminita si incununarea tuturor zbaterilor…si…o sa fim mai veseli, ce mai! Eu una abia astept. Sa vina! Pana una-alta, vine weekendul si am niste treaba…

Reclame

Cea mai buna meserie din lume

Eu credeam ca detin secretul, dar vad ca il mai stiu si altii si il inoculeaza copiilor inca de la varste foarte fragede. Nu de alta, dar am auzit astazi urmatoarea discutie, in autobuz (ca dovada ca ma aflam in autobuz!) intre tata si fiu. Fiu care s-a dovedit a avea etatea de 5 ani (niciodata nu e prea devreme pentru a absorbi sfaturi esentiale de viata).

Tatal: deci, fiule, tine minte, rentier, asta e cea mai buna meserie din lume!

Copilul: ce face?

Tatal: nimic! sta si incaseaza bani!

Mare adevar grait-a. Rentieri cred ca vrem sa ne facem toti, mai devreme sau mai tarziu, singura problema e ca inca nu am auzit de vreun targ  de joburi pe nisa asta. Dar si daca aflu, un lucru e sigur: o sa tin informatia pentru mine!

Cum m-am facut mare

Cu forta, normal. Cu forta imprejurarilor, adica.

Pentru ca nu am avut curajul sa-mi iau viata profesionala in piept si sa renunt la un job scaldat in frustrari, s-a indurat cineva de mine si m-a ajutat. Prin traditionala metoda a sutului in fund. Dupa principiul ‘pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti’. N-are rost sa mai intru-n detalii din vremuri demult apuse, suficient sa zic doar ca pe astia mici si rai ii vom denumi in continuare Agentia.

Booon. Pentru cei care se intreaba ce naiba am facut in acest timp, si stiu ca nu sunt deloc putini cei care sufera de insomnii din cauza asta (a se vedea si postul despre sportul national in acest sens), voi explica. Pai in primul rand m-am intors la prima dragoste, filosofia, care, dupa unii, a inceput din contemplatie. Adica m-am uitat la stele, cu alte cuvinte, mult si bine. Ca bine a fost.

Dupa ce am terminat harta stelara, m-am pus pe cautat job nou, culmea invatarii din greseli, tot pe acelasi post. Ocazie cu care am aflat pe cine te poti baza si pe cine nu. Irelevant acum, interesant atunci. Persoanele care s-au batut cu pumnul in piept ca fac si dreg au disparut misterios, intr-o zi cu ceata. Ajutorul a venit, nu doar o data, de unde nici nu te astepti, cum zice cineva, persoana importanta, nu-i dau numele inca.

Norocul meu ca intre timp am luat in fine decizia cea buna si dupa niscaiva derapaje controlate prin BTL, am inteles ce trebuia sa inteleg de la bun inceput. Si anume ca daca ai nitel cap, nu e cazul sa ti-l mai bati cu sefi . Ever. Pentru ca il doare.

………………………………………………………………………………………………………

Pe cont propriu fiind, Piata cutreieram. Piata cam tristuta si uscativa gaseam, dar nu descurajam. Dar despre cum am crescut, si eu si ea, in episoadele viitoare.

P.S.: In cazul in care se astepta cineva sa fiu recunoscatoare pentru ‘impulsul’ primit, imi pare rau, nexam. Pentru suturi nu voi fi niciodata recunoscatoare, indiferent de beneficiile pe termen lung.