Luna preferata

Pentru ca a inceput luna iunie si una din preferatele mele, am zis sa mai sterg si eu praful de pe blog. Pana una-alta, trebuie sa fac un mic rezumat al celor mai importante fapte de vitejie din luna mai, care nu a trecut deloc degeaba.

 

In primul rand, Ioana a lansat in cel mai elegant si eficient mod albumul ei de debut. Asta a fost pe 5 mai, la salonul oficial al Senatului. Lansarea a iesit perfect, toata lumea care conteaza a fost acolo sa o felicite pentru album, dar si pentru tinuta evenimentului. Toata familia, bineinteles si Cornelia Ardelean Archiudean, care a si cantat, doamna Maria Butaciu, o draga sustinatoare si admiratoare a Ioanei, producatori de televiziune, producatorul muzical al albumului, dl Paul Stanga…specialisti in domeniu, profesori de la Scoala de Arta…ce mai, cum spuneam, toata lumea care conteaza 🙂 Felicitari  si de pe blog, Ioana, nu ca nu ai sti deja ce si cum!

Albumul se numeste, foarte inspirat de altfel, „Cant sa-mi stampar inima” si imediat ce aflu in ce retele e distribuit, o sa dau sfoara in tara. Ce-i drept, nu m-am grabit cu informatia, ca de, eu l-am primit si deja il stiu pe de rost, sunt gata pentru urmatorul 🙂 Glumesc, o sa mai treaca ceva timp pana la urmatorul, acum avem de promovat prima reusita!

Al doilea subiect de luat in seama pe agenda lunii mai a fost nasterea societatii civile in Bucuresti 🙂 Intr-adevar, s-a petrecut acest eveniment…prin faptul ca un independent pe bune, nu independent stil Oprescu, a reusit sa isi depuna candidatura la Primarie. Si asta nu e tot. Pe langa traditionalii visatori, idealisti, fraieri cum li se mai zice in popor, i s-au alaturat o multime de lideri de opinie, din multe domenii, in special online-ul, avangardist cum il stim. Bineinteles ca m-am alaturat de la inceout eforturilor gastii de fraieri, la care mi-am intuit instant apartenenta. Bineinteles ca de data asta ma duc la vot duminica. Si nu mai vreau sa aud pe nimeni, din putinii  bucuresteni ramasi in Bucuresti, ca nu voteaza, ca nu au cu cine. Gata cu scuzele! Bagati voturi la Nicusor Dan!

 

Si cum suntem deja in iunie, luna cu zilele cele mai lungi, e cazul sa ajung si eu la zi. O sa ma intorc curand, deci!

Reclame

Tehnica aflarii in treaba

Am fost ieri la spectacolul aniversar al Mariei Butaciu. Nu centenar, dar jumate. Nu am sa comentez acum spectacolul in sine si nici participantii. Pentru ca mi-e lene. In schimb m-am apucat voiniceste de scris manata de alt zor.

Nu oi fi fost eu – inca – la prea multe spectacole de gen, dar la cele la care am fost am observat un punct comun. Ingrijorator si absurd. Desi organizatorii si producatorii respectivi au o tona de experienta si au mai produs poate zeci de spectacole pana acum, se pare ca inca nu au aflat lucrul esential. Si anume ca orice spectacol se construieste pornind de la PUBLIC. Or din ce am vazut eu pana acum, publicul saracul e fix ultimul pe lista de griji a organizatorilor. Nu inteleg de ce le place sa se afle in treaba; pentru cine se fac de fapt aceste spectacole? Care e rostul lor pe lume? Doar sa satisfaca niste orgolii? Si finalitatea care mai e atunci?

Publicul ba e tratat ca un navalitor nedorit de care trebuie sa ne aparam si sa-l izgonim, chiar daca l-am invitat in prealabil – la M.A.I, fie e uitat cu totul – la SRR. Adica nu ne punem problema daca vine cineva, cati, cum, unde. Nici daca e cazul sa mai facem invitatii sau sa facem mai multa promovare. Vasazica doamna Butaciu a aniversat 50 de ani de cariera. La Sala Radio. Sala Radio a fost aproape pustie, spectacolul parand mai mult  o reuniune de familie, cu cativa prieteni, in sufragerie. Pacat de sala imensa, renovata si amenajata cu gust. Cum s-o fi simtit femeia aia? Cum s-or fi simtit invitatii ei cand au intrat pe scena si au vazut ca sufla vantul in sala? Nasol. Pacat.