La caftul care a rasarit e-o cale atat de scurta

Dintre toate nastrusniciile pe care le-a copt Politia Rutiera de-a lungul timpului, una singura m-a speriat de-a dreptul. Si cand zic speriat, vreau sa zic speriat. E vorba de decizia aceea simpatica de a lasa micile tamponari la cheremul intelegerii partilor. Imi imaginez ca nu poate fi decat rezultatul faptului ca politaii s-au acrit definitv de la cate flegme, paruieli si schimburi de mame trebuie sa fi arbitrat pana acum. Si atunci au zis: caft vreti, na-va caft, dar pe noi nu ne mai frecati la sapca.

Ma infior la modul cel mai serios cand ma gandesc ce val de pericole te pandesc, daca doamne fereste dai peste vreun psihopat cand ti-e lumea mai draga. Ce balamuc, ce delir general trebuie sa mai iasa, o data zgubiliticii lasati sa-si caute dreptatea cu obisnuitul levier de sub scaun sau traditionala bata de baseball din portbagaj. Doamne pazeste!

Daca a asistat cineva pana acum din onorabilii cititori la o astfel de solutionare amiabila, il rog sa dea amanunte de la fata sparta a locului. Ma roade o curiozitate bolnavicioasa.

Reclame