Romanii sarbatoresc

Suntem mereu deschisi larg catre adoptia  de sarbatori de pe alte meleaguri, cu conditia sa putem vinde ceva, pe persoana juridica, sau sa ne imbatam, pe persoana fizica. Nu e vorba deci de deschidere catre alte mentalitati, orizonturi culturale si alte prostii, ci doar de gasit pretexte. Noroc ca majoritatea ne convin. Am luat mai intai Valentine, marketingul a zis doamne-ajuta si a ajutat. Cu ocazia asta ne-am amintit si de Dragobete si l-am scuturat si pe el de praf (oare cati ii stiu totusi semnificatia, ma intreb). Pe urma Halloween (mai bine era Helloween, dar anyway) – dar nu am infiat si partea in care merg copiii dupa bomboane, ci doar aia  in care se costumeaza adultii in ceva kinky si beau pana devin pervy. Si am mai luat si de la altii, st Patrick, ca doar curge berea la fix, oktober fest e practic vreo 2 luni/an si cate si mai cate…

Eu am o singura nelamurire: cum se face totusi ca niciodata nu i-a trecut prin cap cuiva sa adopte si mult trambitata Ziua Recunostintei? Probabil pentru ca aia e prea linistita si nu e de betie, nici de cadouri nu poate fi vorba, deci ce naiba sa facem cu ea? Mie una mi se pare ca e singura care chiar are un miez si care ar merita nitica atentie. Sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi avem multe motive sa zicem, vorba aia, merci (ca intotdeauna se poate mai rau) si nici macar nu realizam asta. Poate daca vin americanii si ne spun cum sa analizam lucrurile si cum sa  gasim perspectiva corecta, reusim. Si chiar cred ca ne-ar ajuta sa nu ne mai plangem atata de mila, vesnic. Una din trasaturile noastre de natie care mi-e tare antipatica e tocmai asta…napastuiti ceva de speriat, niciodata capabili sa  vedem partea pozitiva si sa combinam nitica demnitate cu nitel optimism. Eu m-am hotarat, ma apuc de sarbatorit. Si evident, ca un monarhist declarat, voi sarbatori si 10 mai, asta intr-un context (usor) diferit.