Ce-ar fi sa ne pese?

De ce n-or putea oamenii sa…faca lucruri. Sa le pese doar un pic mai mult decat pretind, fix atat cat sa si faca ceva concret? Intotdeauna primii la dat sfaturi, primii la declaratii si vorbe mari, ultimii la treaba. Marea majoritate au sigur cate o parere foarte ferma despre cum ar trebui sa fie, sa se intample lucrurile, ce conteaza mai mult si ce mai putin. Fiiindca au propria lor scara pe care au asezat toate lucrurile din viata lor si sunt convinsi ca e musai sa fie aceeasi pentru toata lumea. Au ordonat deja Universul si acum, ca treaba-i gata, pot sta linistiti sa contemple stelele.

De unde pana unde toata chestia asta? De la faptul ca citeam zilele trecute despre voluntariat, despre cum s-au prins romanii, al caror vis de la gradi este sa-si faca intrarea grandioasa intr-o multinationala, ca voluntariatul da foarte bine la CV, mai ales cand tintesti mult visata multinationala. Asa ca repede-repede,  s-au pus pe cautat o cauza oarecare de care sa se lipeasca, daca se poate sa fie ori ceva cu ecologie, ori cu potential lacrimogen, cu atat mai bine. De aici nu rezulta decat un singur lucru – in realitate, nu le pasa in mod special de absolut nimic si nici macar nu au niciun reper, nu stiu practic de unde sa inceapa sa le pese, chiar si numai asa, de ochii HR-ului. Nu exista in tarisoara noastra constiinta lucrului facut de dragul de a face bine, nu existra notiunea de voluntariat decat daca te ‘vede’ cineva, la propriu sau la figurat. Si inca asta nu e cea mai mare problema: gogomania suprema este faptul ca cei care sunt implicati in cate o cauza care conteaza pentru ei sunt mereu aspru judecati de cei de care vorbeam mai sus, cei care cu siguranta au pus acea cauza pe o treapta foarte-foarte jos si au un set clar de indicatii si directive despre ce s-ar putea face (mult mai bine si mai folositor) cu acei fraieri care se agita, cu acele fonduri, cu acele resurse, de orice fel ar fi. Niciodata nu ar pune mana sa faca ceva pentru cauza pe care o declara ei mai „importanta”, insa au cu siguranta ceva de obiectat la cauza altora. Pentru ca ei stiu mai bine.

Din aceasta categorie gaunoasa fac parte si aberatiile de tipul: de ce sa salvezi animale, cand copiii din orfelinate..bla-bla…de ce sa te ocupi de batrani (nu mor oricum?), cand uite bolnavii de cancer…bla-bla…Dumnezeule, cam pana unde poate merge aceasta „logica” a absurdului, pe care eu o inrudesc la prima spita cu sportul national de care am mai vorbit? Pai, e ca si cum ar fi ok sa spui: de ce sa mai dam bani ca sa avem acoperis la casa, fundatia e totul!  Aaa, sau tot in linia asta stralucita se mai inscriu si cativa detractori ai SMURD-ului, ca doar avem Salvare deja, nu? Astora la doresc sa aiba nevoie de ambele si sa decida dupa aia.

In ce ma priveste, s-a prins toata lumea de mult: ma intereseaza soarta animalelor, fiinte care nu se pot apara singure, care nu pot sa spuna ca sufera, care mor de foame si frig in liniste, sa nu ne deranjeze. Nu, dragi omuleti, asta nu inseamna ca vreau sa-i ia SMURD-ul pe copii si Salvarea pe batrani (sunt sigura ca asta s-a inteles), Inseamna doar ca pentru mine, asta e ceea ce ma misca si ma determina sa actionez, nu sa dau sfaturi. Asa cum pot, fiindca din pacate nu pot sa fac tot ce as vrea sau ar trebui. Dar macar fac cate ceva. Si da, chiar m-am prins ca nu am cum sa-i ajut pe toti si cum sa schimb lumea si stiu si ca nu se va termina niciodata, dar vreau sa spun un singur lucru, pe care o sa-l repet de cate ori va fi nevoie:  faptul ca nu ii poti ajuta pe toti nu e o scuza ca sa nu mai ajuti pe nimeni!

Asa ce ar fi sa ne pese? Ce ar fi sa ne gandim cu totii care este acel lucru care ne atinge coarda sensibila si sa incercam sa ne implicam? Nu mult, nu trebuie sa demisionam, sa ne mutam intr-o casuta dintr-un copac si sa aparem la stiri. Un singur pas inainte inspre ceea ce conteaza pentru noi e suficient. Incercati si o sa va convingeti.

Reclame