Ce-i cu anul asta?

Anul asta cred ca a reusit sa scoata din sarite pe toata lumea. Ma refer in special la aspectele profesionale. Ma rog, nu stiu la altii cum o fi, dar in agentii bate un vant ciudat, asa, cam din toate partile 🙂 E foarte multa munca, pare ca nu se mai termina, dar intr-un spirit haotic, obositor,  zapacitor si frustrant. Parca nu e cum ar trebui, parca rezultatele nu sunt pe masura eforturilor, ai senzatia ca te invarti in cerc, unii nu pricep chestii, altii poate au obosit prea tare sa le explice, altii nu au rabdare, altii nu stiu ce sau cum sau cand vor. Toata lumea trage tare si totusi nimeni nu pare fericit…

In fine, am informatii de la tanti Urania (uraa!) ca dupa jumatatea asta a anului, a carei coliva o vom manca in curand, cica o sa fie mult mai bine! Or sa se lege toate  mai cu rost, o sa vedem luminita si incununarea tuturor zbaterilor…si…o sa fim mai veseli, ce mai! Eu una abia astept. Sa vina! Pana una-alta, vine weekendul si am niste treaba…

Reclame

Cam cat poate un om sa doarma?

Astazi m-am trezit de-a binelea pe la vreo 9, la 11 am plecat spre Glina si la 13,30 eram inapoi. Cum am ajuns acasa, m-am intins in pat si am adormit instant. M-am trezit si am mancat, parca din obligatie, si iar m-am culcat. M-am trezit cam pe-acum (19). Ce o fi asta? O fi bine, o fi rau? Partea buna e ca ma simt foarte fresh, partea proasta e ca nu pricep unde mi-a disparut duminica…

Vrea sa stiu, unde semnez petitia pentru aprobarea weekendului de 3 zile? Asa nu mai merge…

Post inutil de weekend

E weekend si lumea se duce la gratar. Alta lume, racita bine, sta acasa si bloguieste. Desi mi-am propus sa nu mai scriu in weekend, aceste randuri se cereau musai scrise azi. Pentru ca azi am citit articolul lui Bucurenci din ELLE-ul de aprilie. Si pentru ca am si eu niscaiva prieteni despre care as vrea sa scriu cateva cuvinte, ca se incadreaza, nu de alta.

Am vasazica 2 bucati prieteni vechi care la un moment dat au decis ca nu mai fac parte din viata mea. Pe mine nu m-au consultat, dar nu sunt eu genul de om care sa se impotriveasca unor astfel de dorinte. Ba din contra, sunt degraba datatoare de libertate, daca vad ca omul asta vrea.

Si in aceste 2 cazuri de care vorbesc, nu s-a lasat cu cearta, scandal, usi de corturi. Nici macar cu finute si elegante diferente de printipuri care sa nu ne lase sa mai respiram acelasi aer. Oricum, daca am fi avut probleme d-astea, ar fi trebuit sa cam iasa la iveala demult, in multii ani de prietenie care ne-au legat. Adica, vreo 12 pe-o parte si vreo 6-7, ca e cam greu cu artimetica, pe cealalta. Aparent, ai zice ca pur si simplu am evoluat in directii diferite, nu am mai avut timp, ne-am dorit lucruri diferite. Aiurea! In realitate, oamenii au decis ca nu mai e necesar sa-mi raspunda la telefon, necum sa ma mai caute sau dea vreun semn de viata de vreun fel. Din senin, fara motiv aparent, fara foc de avertizare, nimic. Azi asa, maine asa, peste un an tot asa, iar eu fiind totusi o fire transanta, nu am asteptat nici iluminarea, nici explicatiile care era clar ca nu vor exista, asa ca am clasat cazurile. Evident, nu fara suparare, intriga si dezamagire. Singurul lucru care inca ma mai roade, fara a-mi da totusi insomnii, este ca niciodata nu am inteles de fapt de ce. Acum sigur ca nici nu mai conteaza, eu nu privesc inapoi si nici nu ma intorc de unde am plecat, asa ca nu mai e relevant. Insa cred ca e imposibil sa stergi cu buretele atatia ani din viata si sa pretinzi ca nu au existat. Asa ceva nu dispare in neant, sunt ani, intamplari si lucruri care fac parte din identitatea fiecaruia.

Si ar mai fi ceva: oare cum se numesc acum aceste persoane? Bucurenci zicea ceva de o amica pentru care nu exista ‘fosti prieteni’. Intr-adevar suna ciudat, dar nici prieteni nu se mai numesc. Atunci cum se numesc oamenii care ne-au populat existenta ani de zile si care au disparut  fara urma din viata noastra? Cred ca se numesc pur si simplu trecut.